Programul Onboarding
În calitate de grup bancar responsabil, cu principii etice puternice și orientate spre impact, ProCredit a stabilit noi standarde în industria serviciilor financiare în ultimii 25 de ani.
Acest lucru se reflectă nu numai în modul nostru de a face afaceri, ci și în abordarea noastră față de selecția, instruirea și dezvoltarea personalului.
Știm că suntem buni în ceea ce facem și știm că acest lucru este posibil doar pentru că avem oamenii potriviți pentru a face lucrurile să se întâmple – colegii noștri.
Dezvoltarea ta personală și profesională la ProCredit
Chiar dacă nu ai nici o zi de experiență în domeniul bancar, suntem gata să investim foarte mult în creșterea ta personală și profesională, încă din prima zi. Astfel, îți vei petrece primele luni de instruire în programul nostru de Onboarding, care combină atât module de pregătire teoretică, cât și practică.
Programul Onboarding îți arată exact ce înseamnă să lucrezi pentru ProCredit: Este dinamic, exigent, dar și plin de satisfacții. Este plin de provocări, dar îți oferă și un sentiment minunat de realizare. Ai nevoie de auto-motivație și de auto-disciplină. În același timp, este vorba despre lucrul în echipă, pregătirea proiectelor și prezentărilor, explorarea și dezbaterea conceptelor, evaluarea critică a proceselor și adaptarea la diferențele culturale și sociale într-un mediu internațional. Cel mai important training teoretic durează 5 săptămâni și va avea loc în centrul nostru de instruire din Serbia.
Și este, de asemenea, despre a te distra și a împărtăși experiențe cu oameni minunați!
Pricipalele etape ale Programului Onboarding
Training introductiv
Înainte de cursul din Avala vei parcurge Trainingul Introductiv organizat local. Aceasta este o săptămână în care vei avea ocazia să pui întrebări și să descoperi ce înseamnă ProCredit. Aici vei primi răspunsuri la multe dintre întrebările pe care le ai:
- Cine se află exact în spatele ProCredit?
- Ce conduce compania?
- Care este modul ProCredit de a efectua operațiuni bancare și care este rațiunea care stă la baza acestuia?
- Ce este „o bancă responsabilă”? Ce este Condul de Conduită ProCredit?
Traininguri teoretice la nivel de Grup
Apoi, vei vizita Centrul de Training Avala, situat în inima Serbiei – un loc unde vei descoperi colegi din toate băncile ProCredit, dobândind în același timp abilități și cunoștințe suplimentare. Centrul de instruire Avala este situat lângă Belgrad, pe pantele Muntelui Avala. Este situat pe un lot de 2200 m² cu o suprafață de 945 m².
Este o clădire modernă, complet echipată pentru seminarii, workshopuri și evenimente de formare, oferind condiții ideale pentru ca participanții să se dedice pe deplin îmbunătățirii competențelor și dobândirii de noi cunoștințe.
Principalele subiecte abordate în trainingul teoretic
1
ETICĂ, DIVERSITATE ȘI INCLUZIUNE
Încă de la începutul șederii tale la Centrul de Training Avala, te vei confrunta cu o săptămână este filosofică, provocatoare și interesantă, în care vei dezbate perspectivele care ne influențează propriile noastre decizii de viață.
2
IDENTITATE & RESPONSABILITATE
Ce mă face cine sunt? Cine vreau să fiu? Acțiunile mele reflectă modul în care mă văd pe mine însumi? Aceste întrebări se aplică și instituțiilor, cum ar fi ProCredit? Știm că este foarte greu să te simți împlinit atunci când valorile tale personale nu sunt compatibile cu cele ale angajatorului tău și vom discuta pe larg despre acest lucru.
3
VALOAREA ÎN TIMP A BANILOR
În timpul acestui curs vei învăța care sunt operațiunile de bază ale unei bănci și care sunt calculele pe care trebuie să facă fiecare bancă.
4
CLIENȚII ȘI SERVICIILE NOASTRE
În timpul cursului, vei avea șansa de a arunca o privire detaliată asupra procesului de achiziție, atât pentru persoane fizice, cât și pentru clienți IMM-uri, și de a înțelege canalele moderne prin care le oferim serviciile noastre. Vei vedea, de asemenea, modul în care evaluăm clienții noștri și nevoile acestora, analizăm situația lor financiară, furnizăm serviciile de care au nevoie și menținem relația noastră cu aceștia. Înțelegerea modelului nostru de afaceri îți va oferi o perspectivă mai bună asupra a ceea ce diferențiază băncile ProCredit de principalii noștri competitori și ne face unici.
5
SUSTENABILITATE
Acest curs pivot este conceput în mod specific pentru a sublinia rolul conștientizării mediului și sustenabilității în ProCredit Bank. Participanții vor explora principiile investițiilor de mediu, sociale și de guvernanță (ESG), înțelegând modul în care practicile bancare responsabile contribuie la un viitor durabil. Prin studii de caz și perspective practice, cursul își te face să înțelegi adevăratul impact al deciziilor financiare și cum se aliniază activitățile bancare cu practicile ecologice.
6
SECTORUL BANCAR ȘI SOCIETATEA
Scopul acestui curs este de a merge dincolo de numere și de a se concentra și asupra aspectelor calitative ale dezvoltării. Veți putea vedea dezvoltarea prin prisma economiei, societății, individului și mediului, iar pe parcurs veți înțelege mai bine viziunea ProCredit, observând trecutul, prezentul și viitorul sistemului nostru bancar și al societății.
Training practic
După partea teoretică a pregătirii vei parcurge pregătirea practică, pe poziția specifică ocupată, în baza unui plan de training și a unui mentor care să te ghideze pe parcursul dezvoltării tale profesionale. Mentorii noștri sunt colegi cu experiență și rezultate profesionale de succes, gata întotdeauna să împărtășească cunoștințele și entuziasmul lor cu noii colegi. Pe baza contribuției și a implicării tale zilnice, vei primi feedback regulat, care să te ajute să te adaptezi si să deprinzi mai ușor comportamentele și abilitățile necesare.
Proiect final
Vei încheia perioada de practică cu un proiect pe care îl vei pregăti și livra împreună cu colegii absolvenți, organizat la nivel local, pe o temă dată, și prezentat în fața unei o audiențe formată din top management, HR și mentorii care te-au susținut în timpul primelor 6 luni.