La începutul lunii mai, grupul ProCredit a organizat unui eveniment regional în Salonic, Grecia, la care au fost invitați clienți din cadrul băncilor locale ProCredit din România, Bulgaria (inclusiv Grecia, ca subsidiară a băncii din Bulgaria), Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Macedonia, Bosnia și Herțegovina, Albania și Kosovo. Aceștia s-au reunit pentru a discuta despre potențialul regional de afaceri, cât și despre posibilele parteneriate dezvoltate sub umbrela ProCredit Bank.
Aproximativ 100 de reprezentanți ai IMM-urilor din România, clienți ai ProCredit Bank, au participat la eveniment. Reuniunea, ce a marcat și începutul activității ProCredit Bank Bulgaria în Grecia, unde banca a deschis o sucursală în Salonic, cât și semnarea unui acord între Fondul European de Investiții și ProCredit, pentru creșterea creditării pentru IMM-urile inovative din Grecia, a găzduit în jur de 800 de invitați.
Discursurile introductive au precedat întâlnirile de tipul business to business, desfășurate sub sloganul ”Întâlnește-ți potențialul partener de afaceri”, care au dat posibilitatea IMM-urilor de a identifica posibili parteneri din alte țări. Clienții din România au participat la 347 de întâlniri, aspect ce denotă interesul crescut al IMM-urilor din Europa de a încheia parteneriate alături de companii similare din România. Peste 500 de companii, ce își desfășoară activitatea în sectoare precum producție, comerț, agricultură, inginerie mecanică, textile, IT și energie regenerabilă, au luat parte la eveniment, angajându-se în mod entuziast într-un dialog productiv. Numărul total al întâlnirilor de afaceri ce au avut loc în cadrul evenimentului a atins remarcabila cotă de 3582.
În acest context al cooperării și al dialogului, nu constituie o surpriză faptul că IMM-urile au pus bazele unor discuții productive, unele dintre acestea reușind chiar să încheie parteneriate pe loc cu alte companii din celelalte țări. Ca o consecință logică, impresiile invitaților au fost unele pozitive, evenimentul reprezentând pentru mulți dintre ei catalizatorul pentru dezvoltarea regională.
Fiind o bancă orientată spre dezvoltare, evenimentul de la Salonic s-a încadrat în spiritul demersurilor întreprinse recent de către grupul ProCredit cu scopul de a crea un mediu bazat de colaborare între clienții săi. Punând bazele unor noi parteneriate, IMM-urile pot beneficia de toate avantajele colaborării mutuale, având în vedere și oferta competitivă a băncii în privința transferurilor internaționale.
După încheierea evenimentului, Dr. Antje Marielle Gerhold, Director General al ProCredit Bank România, a catalogat evenimentul ca fiind un real succes, declarând că ” Un număr mare de clienți au inițiat discuții referitoare la posibile colaborări cu alți clienți ProCredit Bank din celelalte țări în care suntem prezenți, unii dintre ei reușind chiar să încheie parteneriate pe loc, în Grecia. Suntem mulțumiți că am reușit să oferim clienților noștri posibilități noi de afaceri și să ne consolidăm poziția de bancă regională, orientată spre dezvoltare.” La finalul zilei, un foc de artificii a marcat epilogul unui eveniment regional de succes.