București, 7 noiembrie 2024: ProCredit Bank încheie cu succes prima ediție a programului Academia Sustenagora. Încep înscrierile pentru ediția a doua.
ProCredit Bank a finalizat cu succes prima serie de întâlniri ale Academiei Sustenagora, un program dedicat formării tehnice a fermierilor în practici de agricultură sustenabilă, realizat în colaborare cu EFSE (European Fund for Southeast Europe) și AMAZAG.
Timp de 6 luni, cei peste 20 de fermieri înscriși au participat la sesiuni de formare și au făcut schimb de experiență pentru a adopta practici de agricultură conservativă și regenerativă. Pe parcursul acestor sesiuni, fermierii au aflat informații esențiale despre practicile benefice pentru sol, adaptarea utilajelor și echipamentelor din fermă, avantajele covoarelor vegetale, stocarea carbonului în sol, folosirea agriculturii digitale și de precizie, precum și despre accesarea fondurilor și finanțărilor dedicate agriculturii sustenabile
„Agricultura sustenabilă a devenit o necesitate esențială. Tranziția către practici agricole durabile și eficiente din punct de vedere al resurselor nu doar că asigură productivitatea și reziliența fermelor, ci și le sporește bancabilitatea. Prin inițiative precum Academia Sustenagora, oferim fermierilor locali cunoștințe și experiențe valoroase, necesare în tranziție. Promovând finanțarea afacerilor agricole sustenabile, EFSE își reafirmă angajamentul de a reduce riscurile, de a sprijini dezvoltarea rurală și de a contribui la echitatea socială în România”, a spus Oxana Binzaru, Director Regional EFSE.
„Încheierea primei ediții a Academiei Sustenagora reprezintă un pas important în consolidarea rolului nostru ca promotor al practicilor durabile în sectorul agri-business. Acesta este un început promițător, iar interesul tot mai mare al fermierilor ne încurajează să continuăm proiectul dedicat clienților noștri. Rezultatele pozitive ale primei ediții ne-au determinat să mergem mai departe, astfel că suntem deja în procesul de înscriere pentru formarea celei de-a doua serii a Academiei Sustenagora. Până la finalul anului, vom demara cursurile cu un nou grup de fermieri, împărtășind experiențe și cunoștințe despre practicile agriculturii durabile care se pot aplica în România”, a declarat Valentina Neagoe, Șef Departament Clienți Persoane Juridice în cadrul ProCredit Bank.
„ProCredit Bank susține tranziția agriculturii către practici sustenabile, reducând emisiile de gaze cu efect de seră și promovând securitatea alimentară durabilă. Agricultura este al doilea mare emițător de carbon în România, iar seceta severă din ultimii ani a agravat provocările fermierilor. Prin inițiative precum Academia Sustenagora și implicarea activă alături de fermieri, ne angajăm să atingem emisii net-zero până în 2050, contribuind la decarbonizarea economiei și dezvoltarea rurală”, a declarat Alexandra Floricică, Head of Sustainable Development.
Ca urmare a succesului înregistrat de prima ediție a Academiei Sustenagora, organizatorii anunță lansarea celei de-a doua ediții a programului, cu noi grupe de fermieri din zonele de sud-est și vest ale țării, pregătiți să afle informații despre cum pot face mai eficient tranziția către agricultura conservativă și regenerativă.
„Sunt încântat că, alături de partenerii noștri, ProCredit Bank și EFSE, echipa AMAZAG aduce cunoaștere de calitate fermierilor din România, cu scopul de a le crește reziliența agronomică și economică. Mai mult decât atât, prin adoptarea de către fermieri a practicilor de agricultură conservativă, contribuim, împreună, la un mediu mai bun și la o hrană produsă în mod sustenabil. În noul context generat de schimbările climatice, fermele devin în egală măsură atât un simbol al rezilienței, cât și un fanion al reducerii amprentei de carbon, prin adoptarea de practici prietenoase cu mediul”, a concluzionat Laurențiu Asimionesei, reprezentantul AMAZAG.
Inițiativa Sustenagora răspunde provocărilor generate de factori precum schimbările climatice, presiunea asupra profitabilității afacerilor agricole și necesitatea accesului la informații de calitate. Astfel, ProCredit Bank, împreună cu partenerii săi, își continuă angajamentul de a sprijini dezvoltarea fermelor din România.
Înscrierile în Academia Sustenagora sunt destinate exclusiv clienților ProCredit Bank, iar selecția se va face pe baza interviurilor individuale cu fiecare fermier. Mai multe detalii despre ProCredit Bank și inițiativa Sustenagora se regăsesc pe www.procreditbank.ro
Despre ProCredit Bank
ProCredit Bank România este parte a Grupului ProCredit, orientat spre dezvoltare, care este format din bănci comerciale pentru întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri). ProCredit Holding AG, cu sediul în Frankfurt am Main, Germania, este compania-mamă a Grupului ProCredit, orientat spre dezvoltare, care constă din bănci comerciale pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri). Pe lângă concentrarea operațională asupra Europei de Sud-Est și de Est, Grupul ProCredit este, de asemenea, activ în America de Sud și în Germania. Acțiunile societății sunt tranzacționate pe segmentul Prime Standard la Bursa de Valori din Frankfurt. Acționarii principali ai ProCredit Holding AG includ investitorii strategici Zeitinger Invest și ProCredit Staff Invest (vehiculul de investiții pentru personalul ProCredit), KfW, societatea olandeză DOEN Participaties BV și, recent, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. În calitate de companie-mamă a Grupului, conform Legii Bancare germane, ProCredit Holding AG este supravegheată la nivel consolidat de Autoritatea Federală Germană de Supraveghere Financiară (Bundesanstalt für Finanzdienstleistungsaufsicht, BaFin) și de Bundesbank din Germania.
Despre EFSE
Fondul European pentru Europa de Sud-Est (EFSE) a fost înființat în anul 2005 și are ca scop promovarea dezvoltării economice și a prosperității în Europa de Sud-Est și în regiunea vecinătății estice europene. EFSE a fost inițiat de către KfW Development Bank cu sprijinul financiar al Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și al Comisiei Europene. Fiind primul parteneriat public-privat de acest tip, EFSE își atrage capitalul de la agenții donatoare, instituții financiare internaționale și investitori instituționali privați. Finance in Motion GmbH, Germania, acționează în calitate de consilier al EFSE, iar Hauck & Aufhäuser Fund Services S.A., Luxemburg, în calitate de administrator.
Despre AMAZAG
AMAZAG este o platformă de agricultură, prin care toți cei care produc sau pun în valoare mâncarea, de la fermă la farfurie, pot performa mai bine. AMAZAG reunește o serie de proiecte educaționale dedicate industriei agribusiness, precum Atelierele Amazag, MBAG (Management și Business în Agricultură), GreenFields Academy, SmartFields sau MEET THE FOOD