Pachet special pentru firmele cu activitate contabilă

ProCredit Bank oferă un pachet special pentru firmele cu activitate contabilă

Bucureşti, 27.02.2012

ProCredit Banka lansat în luna februarie 2012 pachetul ProContabil, o ofertă special creată pentru cabinetele şi societăţile comerciale cu profil de contabilitate (experţi contabili, contabili autorizaţi, societăţi comerciale de evidenţă şi expertiză contabilă), de care acestea pot beneficia până la finalul anului în curs.

Prin aceasta ofertă, clienţii cu activitate în contabilitate au la dispoziţie soluţii financiare complete care să răspundă nevoilor de finanţare ale afacerii. Aceştia pot accesa credite pentru capital de lucru, credite pentru investiţii sau cu destinaţie mixtă, cu o perioadă de rambursare de până la 15 ani în cazul creditelor de investiţii. În plus, banca nu percepe comision pentru analiza dosarului de credit.

Pentru tranzacţiile bancare curente, la achiziţionarea acestui pachet, clienţii beneficiază de deschidere de cont curent gratuita, dobândă pe contul curent de 2% pe an şi extras de cont gratuit. Aceste avantaje sunt oferite timp de un an din momentul deschiderii contului.

De asemenea, pachetul oferă acces la serviciile bancare electronice (Internet Banking, InfoPlăţi şi InfoÎncasări SMS sau e‑mail) şi comisioane reduse pentru plăţile naţionale de până la 500 Lei(fără comision perceput de ProCredit Bank;se plăteşte numai comisionul obligatoriu către Transfond).


Pentru mai multe informaţii:

Dragoș Calcan – Ofițer Relații Publice

ProCredit Bank România

Telefon: 021.201.60.42/0724.330.559

ProcreditPR@procreditbank.ro

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.